Jumatate dintre avocati de-abia isi castiga existenta
Anual, alte cateva zeci isi schimba meseria
Butada care circula pe la toate barourile din tara suna la modul: „Prima intrebare care i se pune unui avocat este daca se poate prezenta in fata completului de judecata fara… avocat”. Altfel spus, daca stai de vorba cu cei care se amesteca pe holurile instantelor cu reclamantii sau paratii, afli ca „o data intrat in sistem, ti-ai si gasit imediat o sursa de inavutire este perceputa gresit. De regula, pentru un avocat, sunt necesari vreo zece ani pentru a-si face un nume in bransa si, implicit, a fi cautat de clienti”. Cine beneficiaza totusi de avatarurile unei astfel de meserii ? Ar fi, intr-o prima ipostaza – conform acelorasi interlocutori – judecatorii si procurorii. Acestia, prevalandu-se de legea care le permite iesirea la pensie dupa 25 de ani in magistratura, si-ar croi un „vad” in ceea ce priveste clientela. Dar, si-n acest caz, situatia se prezinta sub doua aspecte. „Pe de o parte, magistratul este cautat de clienti datorita (re)numelui capatat in vechea functie. Dupa ceva timp insa, se erodeaza si renumele asta, ramanand doar ecoul. Avantajul ar fi acela ca au, totusi, << un cal legat de gard>>”, dupa cum afirma altii. Iar a avea „un cal legat de gard” presupune, in jargon, pensia de care beneficiaza, la care se adauga cat mai castiga din cate-un proces.
Ce se intampla cu cei carora, dupa cum aminteam mai sus, le trebuie vreo zece ani pentru a-si face clientela ? Timp liber au, insa bani, pas ! De regula, cei care-si permit luxul de a o lalai pe holurile instantelor sunt tinuti de parinti. Restul ? Pleaca. De exemplu, la Baroul Prahova, cifra de 500 de avocati se mentine constanta de cativa ani incoace. De ce ? Simplu. Fiindca raportul sosiri/plecari este constant. Anual, isi cauta de lucru in alt domeniu 25 pana la 30 de avocati, conform unei statistici a Baroului Prahova. Un alt indice al perceperii gresite de catre populatie a vietii de lux in Barou este urmatorul: „Mai bine de jumatate dintre avocati de-abia o duc de azi pe maine. Cealalta jumatate o reprezinta cei care pledeaza nu doar in Prahova, ci si pe la barele altor instante din tara”, ni s-a mai spus de la nivelul conducerii institutiei.
„Singurii liberi profesionisti adevarati sunt avocatii”, se mai clameaza de catrei cei cu state vechi in meserie. Dupa parerea acestora, arhitectii au, prin lege, clientii asigurati, cata vreme exista obligativitatea intocmirii unui proiect sau studiu de fezabilitate, iar la notari, musai sa mergi pentru autentificarea unui act sau o copie legalizata, care sunt prevazute expres de lege. Asadar, in privinta avocatilor, dupa parerea care domina in semnul acestei bresle ar fi aceea enuntata la inceput. Anume, ca „prima intrebare care i se pune unui avocat este daca se poate prezenta in fata instantei fara… avocat”.
T.FLORIN















