Moţiunea simplă „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”, depusă de PP-DD şi susţinută de PDL, a fost respinsă ieri de plenul Camerei Deputaţilor cu 79 voturi “pentru”, 226 “împotriva” şi 16 abţineri. Deputaţii PP-DD şi PDL care au semnat textul moţiunii simple au solicitat demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean, precum şi susţinerea de către toate partidele politice a aderării României la spaţiul Schengen. Moţiunea a fost depusă săptămâna trecută de deputaţii PP-DD. Ea a fost semnată de 93 de parlamentari de la PP-DD şi de la PDL.