Pe 21 martie se vor desfăşura la Ploieşti primele manifestări din cadrul ediţiei din acest an a Zilelor Bibliotecii Judeţene ”Nicolae Iorga”. La ora 11.00, în sala de lectură a instituţiei, va avea loc lansarea oficială a Programului „Biblionet” în Prahova, cu ajutorul căruia mai multe biblioteci publice din judeţ au fost dotate cu calculatoare şi alte echipamente electronice. Invitat va fi Paul Andre Baran – coordonator al Programului „Biblionet” la nivel naţional. Pe 22 martie, la ora 12.00, prozatorii Ştefan Dimitriu şi Adrian Georgescu se vor întâlni cu cititorii prahoveni, iar pe 25 martie, la ora 12.00, este programată acţiunea “A fi român pur şi simplu – unicitate şi ortodoxism în gândirea lui Nae Ionescu” (prezintă Florin Muller). Pe data de 26 martie, va avea loc o întâlnire cu scriitorii Petre Crăciun şi George Zarafu, iar pe 28 martie, Adrian Cioroianu îşi va lansa volumul „Adulter cu smochine şi pescăruşi”. Pe 30 martie, biblioteca va găzdui lansarea volumului „Între spovedanie şi rugă” a scriitorului Vasile Tărâţeanu. În cadrul „Zilelor Bibliotecii”, până la sfârşitul acestei luni, în municipiul reşedinţă de judeţ vor avea loc şi alte lansări de carte, precum şi dezbateri la care vor participa scriitori şi istorici.
„Evenimentul reprezintă un apel la o atenţie sporită pentru noile interese de lectură, precum şi asupra noilor tehnologii de citit – comunicat ce se impun ireversibil pe plan internaţional. Într-o bibliotecă modernă, aceste modalităţi de informare şi lectură trebuie să coexiste. Se pare că din ce în ce mai puţini – dar nu dintre cei lipsiţi de instruire – vor apela la suportul clasic al hârtiei. Fără să se anunţe grele, vremurile viitoare vor privilegia digitalul, tableta, conexiunea rapidă şi specializată. În acest sens pornim sărbătorirea celei mai vechi şi mai prestigioase instituţii de cultură din judeţ, constituită în 1921 sub numele de Biblioteca Comunală „Nicolae Iorga” ( atunci biblioteca avea câteva sute de cărţi, astăzi, acum are peste 500.000 de titluri – n.red ). Să nu se deducă, însă, vreo tonalitate apocaliptică pentru soarta instituţiei numită bibliotecă. Avem încredere că setea de carte, care este un dat fundamental la români, va continua să existe şi că nu vor dispărea cei care simt bucuria răsfoirii unei cărţi tradiţionale.”
Ana M.