Primarul Iulian Badescu va conduce Organizatia Ploiesti a PSD

Noul presedinte al Organizatiei Ploiesti a PSD este primarul municipiului Ploiesti, Iulian Badescu. Alegerea acestuia a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul Conferintei de alegeri, desfasurate la Palatul Administrativ din municipiu, cand a fost desemnata, prin vot, noua conducere a social-democratilor ploiesteni. Pentru mandatul de doi ani ca lider al Organizatiei Ploiesti a PSD, Iulian Badescu a fost ales cu votul unanim al celor 245 de delegati prezenti la intrunire.

Noua structura de conducere a Organizatiei Ploiesti a PSD – numita conform Statutului partidului “Biroul de conducere al organizatiei municipale” – este compusa din: presedinte – primarul Iulian Badescu; secretar – consilierul local Constantin Popa; trezorier – Constantin Radan; sapte vicepresedinti – deputatul Ion Eparu, senatorul Augustin Mitu, consilierii locali Iolanda Bazavan si Robert Vascan, consilierul judetean Ion Ionica, directorul societatii Servicii de Gospodarire Urbana Ploiesti – Donald Constantin, si Andrei Gheorghe. Celor nominalizati li s-au mai alaturat, tototodata, si alti noua membri, respectiv: consilierii locali Cristian Ganea si Razvan Ursu, Gheorghe Ioan, Marian Stanescu, Nicoleta Nafornita, Sorin Chirila, Madalina Lupea, Ionut Iordachescu si Cornel Garoseanu. Din componenta Biroului de conducere al Organizatiei municipale Ploiesti a PSD mai fac parte ca titulari de drept si presedintii organizatiilor de femei, de tineret si de seniori, potrivit Statutului partidului, alegerile pentru noua conducere a acestor structuri urmand sa aiba loc dupa Congresul PSD. La finalul Conferintei municipale de alegeri a Organizatiei Ploiesti a PSD, Iulian Badescu, avandu-i alaturi pe presedintele Organizatiei Prahova a PSD – Mircea Cosma, si pe doi dintre vicepresedintii nou alesi – deputatul Ion Eparu (fostul sef al organizatiei ploiestene) si consilierul judetean Ion Ionica, a organizat o conferinta de presa. Intrebat care sunt obictivele sale in calitate de lider al social-democratilor ploiesteni, primarul Iulian Badescu a declarat: „Obiectivele mele ca presedinte al Organizatiei Ploiesti a PSD raman ancorate in activitatea de administratie publica. Pentru a pune in practica toate proiectele necesare Ploiestiului este nevoie de sprijin din partea organizatiei. Practic, Organizatia Ploiesti a PSD va fi un alt mijloc prin care se va realiza legatura cu ploiestenii. Prin membrii acesteia se pot centraliza cerintele de la nivelul orasului, de la nivel de cartier, de strada, si pot fi aduse la nivelul conducerii administratiei publice locale. PSD fiind la guvernare impreuna cu PNL, la nivel local, trebuie sa se ocupe si de legatura dintre municipalitate si cetatean”.
Fiind cel care a condus lucrarile conferintei de alegeri municipale, liderul social-democratilor prahoveni Mircea Cosma a declarat: “Noua conducere a Organizatiei Ploiesti a PSD reprezinta o echipa tanara si de incredere, sunt dintre cei care nu ne-au tradat in anul 2010, asa cum au facut din pacate altii. Sunt oameni noi si tineri care si-au capatat experienta in activitate in batalia electorala din 2012. Si daca tot vorbesc despre rezultatele anului electoral trecut, este pentru prima data cand toate colegiile din Ploiesti au fost inchise de cei de la PSD (candidatii pentru Parlament au obtinut 50 % plus unu dintre voturile alegatorilor) si acest lucru este meritul lui Iulian Badescu si al echipei lui”. Seful Organizatiei Prahova a PSD a tinut sa mai declare ca primarul Iulian Badescu merita sa devina noul lider al social-democratilor ploiesteni avand in vedere ca acesta „a salvat proiectele cu finantare europeana stabilite pentru municipiu in cadrul Polului de crestere Ploiesti-Prahova”. „Tot ceea ce nu a putut fostul primar Andrei Volosevici, ca avocat, sa realizeze in privinta finantarii cu bani europeni a proiectelor incluse in Polul de crestere Ploiesti, a reusit Iulian Badescu in cateva luni de cand a castigat Primaria Ploiesti, in urma alegerilor locale. Badescu a semnat toate contractele care erau ale Ploiestiului si care se vor finanta cu bani europeni. Efortul pe care l-a facut acesta, in calitate de primar, a fost extraordinar. El a facut multe deplasari la Bucuresti, pentru ca a trebuit sa descifreze toata nebunia pe care Volosevici a lasat-o in proiectele din Polul de crestere Ploiesti si a caror finantare trebuia asigurata pana la sfarsitul lunii martie”, a mai mentionat Mircea Cosma.
N. DUMITRESCU