Plata taxei auto va fi inlocuita cu timbrul de mediu pentru autovehicule
Astazi, intra in vigoare prevederile OUG nr. 9/ 2013 privind plata timbrului de mediu pentru autovehicule (care inlocuieste taxa auto), iar calculul valorii acestuia are la baza diverse criterii: capacitatea cilindrica a masinii, tipul motorizarii, nivelul emisiei de CO2, norma de poluare. De asemenea, vor fi luate in considerare si anumite reduceri ale sumei de plata, in functie de vechimea si de rulajul mediu anual real al autovehiculului. Stabilirea cuantumului timbrului de mediu si incasarea acestuia se fac prin unitatile fiscale subordonate Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), in a caror evidenta este inregistrat contribuabilul ca platitor de impozite si taxe. Banii rezultati se varsa la bugetul Administratiei Fondului pentru Mediu.
Potrivit legii, obligatia achitarii timbrului de mediu intervine o singura data, astfel:
• cu ocazia dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea certificatului de inmatriculare si a numarului de inmatriculare ale masinii;
• la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a timbrului de mediu;
• la transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
• in momentul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situatia autovehiculelor pentru care s-a dispus de catre instante restituirea sau inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, a taxei de poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Conform informatiilor comunicate de Directia Generala a Finantelor Publice Prahova, sunt scutite de la plata timbrului de mediu: vehiculele istorice; autovehiculele acordate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, de catre guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, prin donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica; autovehiculele confiscate sau intrate in proprietatea privata a statului si acordate cu titlu gratuit; autoturismele destinate competitiilor sportive; autoturismele dobandite prin mostenire, in intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii; autoturismele dobandite prin partaj.
In alta ordine de idei, actul normativ mentionat mai prevede faptul ca, in vederea stimularii achizitionarii vehiculelor electrice, nepoluante, persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice beneficiaza de un ecotichet cu o valoare nominala de 12.000 de lei, pentru fiecare autovehicul nou achizitionat.
D. CONSTANTIN