Dacian Ciolos sustine eliminarea discrepantelor in acordarea subventiilor
Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, s-a adresat Parlamentului European, pentru a sublinia importanta acordarii echilibrate a subventiilor.
“Notiuni precum agricultor activ sau convergenta interna trebuie sa fie esentiale pentru o mai buna directionare a subventiilor. Din acest punct de vedere, sustin ideea unui obiectiv minim de indeplinit in ceea ce priveste acordarea subventiilor, si anume convergenta interna. Acest lucru presupune echilibrarea platilor directe catre agricultorii din diverse state ale UE, si nu trebuie sa ramana un simplu concept, ci trebuie sa devina un obiectiv realizabil pana in anul 2019. Ne dorim, astfel, sa fie eliminate discrepantele in ceea ce priveste acordarea unor subventii mai mari agricultorilor din anumite state, si mai mici – in altele”, a precizat Ciolos.
„Analiza independenta privind eficientizarea sistemului judiciar” – la final
Ministerul Justitiei a incheiat implementarea proiectului “ Analiza independenta privind eficientizarea sistemului judiciar”, care a beneficiat de fonduri insumand peste 3.340.690 de lei. Potrivit unui comunicat de presa al institutiei, principalele activitati derulate in cadrul acestuia au vizat analiza organizarii si functionarii institutiilor din sistemul judiciar, analiza resurselor, precum si propuneri pentru eficientizarea actului de justitie, inventarierea sistemului informatic si modalitatile de imbunatatire a acestuia etc.
Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat functionarea eficienta a justitiei ca serviciu public.
Romania a majorat capitalul detinut la Banca de Investitii
In Monitorul Oficial din 12 martie 2013 a fost publicata Legea nr. 43/2013 privind majorarea cuantumului capitalului detinut de Romania la Banca Europeana de Investitii. Prin Legea 43 se aproba cresterea contributiei tarii noastre, in calitate de membru al Bancii Europene de Investitii, cu suma de 52.395.000 de euro. Aceasta va fi avansata de catre tara noastra de la buget, prin intermediul Ministerului Finatelor Publice.
Proiect pentru consolidarea capacitatilor Jandarmeriei
La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane a avut loc ceremonia oficiala de deschidere a proiectului “Consolidarea capacitatilor Jandarmeriei Romane”. Proiectul beneficiaza de cofinantare elvetiano- romana si se va derula pe o durata de doi ani, avand ca obiective majore intarirea capacitatilor acestei arme de a interveni eficient si prompt pentru gestionarea situatiilor conflictuale in cazul manifestatilor publice de amploare. La eveniment au participat reprezentanti ai Ambasadei Confederatiei Elvetiene in Romania, ai MAI, precum si ai unor institutii partenere in derularea proiectului.