Cu ceva timp în urmă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova a fost înştiinţată, prin Sistemul Rapid de Alertă, despre faptul că trei firme din judeţul nostru s-au aprovizionat, în total, cu 236 kilograme de pere provenite din Turcia, al căror conţinut de pesticide era peste limitele legale admise. „Imediat, trei echipe de inspectori din cadrul direcţiei noastre s-au deplasat, simultan, la sediul operatorilor economici respectivi (din Ploieşti, Vălenii de Munte şi Filipeştii de Pădure) şi i-au obligat să returneze marfa furnizorului din Bucureşti, în vederea distrugerii. Din fericire, aceştia nu apucaseră să vândă nimic din perele respective, aşa că nu se poate vorbi despre existenţa vreunui pericol asupra sănătăţii consumatorilor. Fac precizarea că, potrivit legii, în conţinutul legumelor şi fructelor sunt admise anumite valori ale pesticidelor, valori care variază în funcţie de tipul acestor substanţe”, ne-a declarat, ieri, dr. Mihai Terecoasă, directorul DSVSA Prahova.
În urma documentării, am mai aflat că perele, improprii consumului uman, făceau parte dintr-un lot de 15 tone de legume şi fructe (mai exact ardei gras şi pere), provenite din Turcia şi importate de o firmă din Bucureşti. În ce măsură şi doctorii veterinari din celelalte judeţe ale ţării, în care a ajuns restul legumelor şi fructelor contaminate, au procedat similar celor din Prahova, nu ştim! Potrivit specialiştilor, consumul pesticidelor peste limitele admise poate avea efecte nocive asupra organismului uman: reducerea speranţei de viaţă, apariţia cancerului, a unor boli nervoase, a blocajelor renale ori, în cazul nou-născuţilor, a malformaţiilor grave.
D. CONSTANTIN