Gheorghe Borovina – inspector scolar general adjunct:

Cei mai buni elevi si profesori incep cursurile de excelenta

– Invatamantul de excelenta prahovean deschide portile unui nou an scolar. Ce inseamna de fapt acest tip de pregatire pe care Prahova l-a promovat in urma cu patru ani?
– Inseamna o instruire superioara, la diverse materii, cu profesorii cei mai buni, realizata la sfarsit de saptamana, dupa o programa speciala, stabilita de Ministerul Educatiei. In invatamantul de excelenta sunt cooptati, dupa o selectie riguroasa, elevi din tot judetul, cu reale aptitudini la anumite discipline, si care ajung in mare parte, sa concureze la olimpiadele scolare. Acest tip de invatamant inseamna, de fapt, o slefuire a varfurilor, si nu o pregatire a elevilor pentru a face fata examenelor scolare obisnuite, lucru pe care de multe ori, parintii nu il inteleg.
– Cati elevi sunt cuprinsi in acest sistem de pregatire si care sunt criteriile de selectie pentru cei interesati sa urmeze astfel de cursuri?
– Cursurile la care vor participa peste 800 de elevi, din clasele V-XII, vor fi sustinute sambata, o data la doua saptamani, pana pe 19 mai, in sapte centre de excelenta ploiestene: Colegiul National „Mihai Viteazul”, Scoala „Sf. Vineri”, Colegiul National „I.L. Caragiale”, Liceul „Al.I. Cuza”, Liceul Pedagogic, Grupul Scolar Administrativ si de Servicii si Colegiul „Spiru Haret”. Inscrierea la aceste cursuri este optionala, iar selectia se realizeaza, in baza unor teste speciale, sustinute in scoala unde invata elevul respectiv.
– Evaluarile realizate asupra activitatii din anii trecuti dovedesc ca se poate vorbi cu adevarat de un invatamant de performanta in acest caz?
– Fara indoiala. Dupa ultimele evaluari, s-a constatat o crestere a numarului de olimpici care au reprezentat Prahova in tara si peste hotare. Aproape fara exceptie, din fiecare dintre cele 50 de grupe cuprinse in pregatire, macar unul sau doi elevi au ajuns intr-o faza superioara a competitiilor scolare. Anul trecut, de exemplu, am cuantificat, la olimpiade, zeci de premii si peste 200 de mentiuni.
Raluca ENE