Fără Pintea, accidentată, Zalăul a avut probleme mari în faţa unei echipe ambiţionate la maxim pentru a câştiga cele două puncte puse în joc, care rezolvau în mare măsura situaţia în subsolul clasamentului. CSM Ploieşti a avut controlul în permanenţă, având un portar în mare formă, Cristescu, iar până la finalul primei reprize Zalăul avea să primească o lovitură dură, antrenorul Gheorghe Tadici primind cartonaşul roşu, după ce în prealabil primise şi o eliminare de două minute.
La reluare, Zalăul a alergat în permanenţă după egalare şi, în ciuda multelor greşeli comise şi a ratărilor, aceasta avea să vină cu cinci minute înainte de final, când Pera transforma o aruncare de la şapte metri (18-18). Finalul a aparţinut însă prahovencelor, deşi s-au irosit multe atacuri de ambele părţi, iar Toma şi Enescu, în ultimul minut, aveau să aducă un succes vital pentru CSM Ploieşti, care îi asigură liniştea în acest final de sezon.
handbalvolei.ro