Campionii au obţinut o victorie categorică pe terenul codaşei Dinamo, la capătul unei partide în care Arnautovic a decis să-şi menajeze o parte dintre titulari. Mohammed, Tica şi Negoiţescu au fost principalii artizani ai succesului din Capitală, într-un meci care a consemnat şi debutul lui Neagu în tricoul echipei mari.
„Alb-albaştrii” şi-au impus încă din start punctul de vedere, Miletic deschizând recitalul fazelor spectaculoase, printr-un dunk pe pătrundere. Mohammed şi Negoiţescu nu au vrut să rămână mai prejos şi au finalizat şi ei în forţă, pentru ca, ulterior, să „stingă lumina” în câteva rânduri, sub propriul panou.
La primul său joc în tricoul campioanei, Ştefan Neagu a primit 8 minute din partea băncii tehnice. Tânărul de doar 17 ani a evoluat dezinvolt, reuşind să marcheze două puncte şi să-şi pună coechipierii în valoare, prin trei pase decisive. De remarcat în acest joc ar fi şi prestaţia lui Tica, care, în mai puţin de o repriză, a izbutit 22 de puncte şi 6 recuperări.
De partea cealaltă, americanii Fisher şi Dixon au încercat să limiteze proporţiile scorului, totalizând 50 de puncte în faţa campioanei în exerciţiu. Pentru Burlacu şi compania urmează, acum, „intermediara” cu CSU Sibiu, formaţie pe care ploieştenii o vor găzdui miercuri, la Brazi.
www.csuasesoft.ro