Desi multi se asteptau ca anul acesta sa avem alegeri partiale in comuna Drajna, pentru alegerea primarului localitatii, situatia s-a complicat, la inceputul acestui an, printr-o solicitare mai putin obisnuita facuta de catre primarita suspendata a comunei, Violeta Gontea. La mijlocul lunii ianuarie 2013, Violeta Gontea a inregistrat un dosar in contencios administrativ si fiscal la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care solicita stramutarea cauzei de la instantele prahovene, unde se afla pe rol procesul pentru anularea ordinului prefectului de suspendare din functie, pentru incompatibilitate.
Demersul facut de primarita suspendata de la Drajna ar putea sa intarzie, de fapt, finalizarea proceselor, pentru ca primul termen dat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in privinta stramutarii a fost programat pentru data de
4 iunie 2013.
Initial, Violeta Gontea a castigat suspendarea executarii ordinului emis de prefectul de Prahova, Marius Sersea, insa, pe fond, procesul prin care aceasta a solicitat anularea actului administrativ a fost castigat de catre reprezentantii Institutiei Prefectului. Acum, dosarul pentru anulare a ajuns la Curtea de Apel Ploiesti, unde va urma sa fie judecat in ultima instanta, daca magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie vor decide sa respinga cererea de stramutare depusa de Violeta Gontea.
Dupa ramanerea definitiva a unei decizii a instantei in privinta anularii ordinului emis de prefectul de Prahova, vor fi doua variante: fie Violeta Gontea se va intoarce pe postul de primar al comunei Drajna, fie vor fi organizate alegeri locale partiale, pentru postul de edil al localitatii. Astfel, in acest din urma caz, in termen de maximum 90 de zile de la data pronuntarii definitive a instantei, vor avea loc noi alegeri la Drajna. Data organizarii alegerilor pentru functia de primar se stabileste de catre Guvern, la propunerea prefectului.V.STOICA
Acasă Administratia locala Primarita suspendata din Drajna a cerut stramutarea procesului de la instantele prahovene