Poliţiști din cadrul Secţiei nr. 1 Ploiești au organizat şi executat o acţiune în zona Halelor Centrale – sectorul ”Flori”, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor de comerţ ilicit, ocazie cu care au fost controlați 5 agenţi economici și s-au aplicat 8 sancţiuni.
Cinci dintre aceste sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la prevederile Legii nr. 12/1990, iar valoarea totală a sancțiunilor a fost de 5.200 lei.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării flori în valoare de 1.026 lei.