* interviu cu prahoveanca Rodica Tudor, castigatoarea trofeului Festivalului Mamaia 2012

– Ai debutat, recent, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”. Cum ai ajuns sa colaborezi cu institutia ploiesteana?
– Acum doi ani, domnul Viorel Gavrila a fost primul care mi-a propus o colaborare cu Teatrul „Toma Caragiu”, sectia „Revista”, dar aceasta nu s-a materializat, deoarece au existat ceva probleme financiare la teatru. Acum doua luni, domnul George Frincu, cel care conduce aceasta sectie a teatrului, mi-a propus o colaborare pentru spectacolul ,,Slagare in revenire.” A contat foarte mult pentru mine faptul ca Nico m-a incurajat sa accept si ii multumesc ca imi este indrumatoare, prietena si buna colega. Asa ca am acceptat si ma bucur ca am luat aceasta decizie. In spectacol cant doua melodii dragi mie, dar si publicului, dupa cum am constatat cu bucurie: ,,Sa mori de dragoste ranita” din repertoriul Angelei Similea, compusa de Marcel Dragomir (am obtinut cu acest slagar locul doi, in anul 2010, la Festivalul de la Mamaia) si ,,Noapte calda”, melodie compusa de Paula Seling (cu aceasta piesa Paula Seling a castigat Cerbul de aur in 2002, iar eu am obtinut Trofeul in 2012 la Festivalul de la Mamaia!).
– Cum a reactionat publicul la prima reprezentatie ?
– Publicul fost extraordinar! S-a bucurat de fiecare moment si a aplaudat cu multa caldura, iar eu m-am simtit extraordinar. Am fost primita de public asa cum o familie isi primeste acasa copilul plecat de mult prin alte locuri.
– Ce reprezinta pentru tine colaborarea cu Teatrului „Toma Caragiu”?
– Un pas important in a deveni un artist iubit pentru ceea ce canta si pentru emotia pe care o transmite, pentru ca artistul asta face: transmite emotie, simte si traieste ceea ce canta.
– Ai primit propuneri pentru a canta si in cadrul altor spectacole ploiestene ?
– Nu, dar mai este timp, astept propuneri de la directorul Filarmonicii din Ploiesti, domnul Corneliu Irimia – primul meu profesor de canto, un pedagog si un slefuitor de talente care face cinste judetului nostru, jos palaria pentru domnia sa!
– Ce ai realizat in plan profesional dupa castigarea trofeului Mamaia?
– Am o piesa de club gata (compusa de fratele meu si un prieten de-al sau), cred ca va prinde la public, dar nu acest gen ma reprezinta, asa ca mai astept cu lansarea ei. Am promisiuni de la compozitori indragiti de public ca in curand voi avea una-doua piese gata, hituri care sa ma reprezinte. Doamne ajuta!
– Ce proiecte ai pentru 2013 ?
– Pentru 2013 imi doresc sanatate si sa pot da publicului macar un slagar de muzica usoara adevarata!
– La ce concursuri muzicale iti doresti sa participi anul acesta ?
– Am un an cam incarcat si nu-mi place sa amestec lucrurile. Totusi cred ca as incerca o participare la X Factor sau Vocea Romaniei, dar daca voi fi obligata sa aleg intre teatru si unul dintre cele doua concursuri cred ca voi alege teatrul, am colegi minunati acolo, iar domnul Viorel Gavrila cred ca-mi poate compune anul acesta macar un slagar pe care sa-l includem in spectacolele viitoare. Domnul Viorel Gavrila este un compozitor, un dirijor si un om cu ajutorul si in jurul caruia poti sa te dezvolti repede ca artist. Am simtit acest lucru si ii multumesc ca imi este aproape. Trebuie sa marturisesc si faptul ca m-am indragostit de publicul nostru si nu vreau sa renunt la el!
Ana-Maria MAXIM