Primaria municipiului Ploiesti informeaza cetatenii ca flacara olimpica FOTE va ajunge la Ploiesti in data de 10 februarie.
O delegatie a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, condusa de Violeta Beclea, a fost astazi in vizita la sediul primariei pentru a pune la punct toate detaliile referitor la acest eveniment si la traseul pe care-l va avea flacara in Ploiesti.
Festivalul Olimpic al Tineretului European va fi organizat in acest an in Romania, in Brasov. Ceremonia de aprindere a flacarii olimpice va avea loc la Atena pe Panathenaic Stadium, iar torta cu flacara olimpica va ajunge la Bucuresti pe 3 februarie 2013.

In drumul spre Brasov, flacara olimpica va ajunge si la Ploiesti pe 10 februarie si va fi purtata de doua gimnaste de renume mondial: Corina Ungureanu, campioana mondiala cu echipa in anii 1997 si 1999, si Ana Maria Tamirjan, campioana olimpica cu echipa in 2008 la Beijing.