Pe 22 și 23 ianuarie, personalul cu atribuţii specifice din cadrul CFR Călători a organizat filtre totale de control la un număr de 90 de trenuri, pe rutele Timişoara – Lugoj, Arad – Radna şi retur și Ploieşti – Urziceni şi retur.
Acţiunile au avut drept scop atât punerea în legalitate a tuturor pasagerilor care au folosit ca mijloc de transport trenul, cât şi verificarea activităţii personalului propriu cu privire la modul în care îşi desfăşoară atribuţiile de serviciu. Prin efectuarea acestor filtre totale pe secţiile de circulaţie, se poate stabili procentul celor care călătoresc fără bilet, iar pentru personalul CFR Călători cu atribuţii comerciale şi de control au fost stabilite target-uri de încasări.