Petroliştii au părăsit în această dimineaţă, preţ de câteva ore, cantonamentul de la Izvorani, întorcându-se la Ploieşti. Jucătorii au fost supuşi unor teste fizice specifice, coordonate de stafful „galben-albaştrilor”. Marinescu, Galamaz şi toţi ceilalţi componenţi ai lotului au „înghiţit” kilometri întregi pe banda de alergare, timp în care le-au fost monitorizaţi o serie de parametri fizici.
„Lupii” s-au întors la Izvorani pentru masa de prânz, urmând ca, după-amiază, să revină pentru antrenament pe terenul sintetic al Centrului Olimpic. La Izvorani, ploieştenii vor rămâne până marţi, atunci când este programată plecarea în primul stagiu din Antalya.

www.fcpetrolul.ro