Un echipaj al Politiei Locale Ploiesti a observat pe Strada Rafinorilor, in dimineata zilei de marti, in jurul orei 10.00, o femeie si un minor care transportau pe un carut metalic, doi saci de rafie.

Remarcand prezenta oamenilor legii, cei doi au abandonat carutul si au luat-o la fuga. Politistii locali i-au prins si retinut pe suspecti, respectiv pe M.V., de 32 ani si pe U. A, de 13 ani, ambii cu domiciliul in Ploiesti. Ca urmare a discutiilor purtate cu acestia a rezultat sacii sunt plini cu cocs sustras din vagoanele stationate in zona Depoului C.F.R Sud.

In urma verificarilor intreprinse in perimetrul mentionat de cei doi, politistii locali au depistat-o si pe numita E.M., de 40 ani, cu domiciliul in Ploiesti, care avea asupra sa doua galeti si o plasa, toate pline cu cocs.

Politistii locali le-au predat atat pe cele trei persoane, cat si recipientele cu cocs, lucratorilor Politiei Transport Feroviar Sud, in vederea continuarii cercetarilor.