Judecatoarea Alina Ghica nu a intrunit numarul de voturi pentru functia de vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Alina Ghica trebuia sa fie votata de cel putin 10 membri ai CSM, insa a primit doar opt voturi favorabile, in conditiile in care din sala au lipsit mai multi magistrati. Ca urmare, procedura pentru alegerea vicepresedintelui CSM va fi reluata. Aceasta si-a anuntat candidatura la aceasta functie dupa alegerea, la finalul saptamanii trecute, a procurorului Oana Schmidt Haineala ca presedinte al CSM. Imediat dupa ce Alina Ghica si-a anuntat candidatura, judecatorul Horatius Dumbrava s-a ridicat si a spus ca paraseste sala, pentru ca este inacceptabil ca un proiect de management sa fie depus cu 40 de minute inainte de prezentare. Dumbrava a fost urmat de alti trei membri ai CSM. Haineala este primul procuror care devine presedinte al CSM.