Pomenirea Sf. Mc. Teopempt episcopul si a Sf. Mc. Teona
Acest sfant mucenic Teopempt a fost episcop, in zilele imparatului Diocletian, in anii 290. Si ridicand Diocletian prigoana asupra crestinilor, Teopempt a fost cel dintai care a marturisit ca Hristos este Dumnezeu. Fiind prins si vadind in fata imparatului inselaciunea idoleasca, a fost aruncat intr-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi si i-au dat otrava. Ramanand in viata dupa toate acestea si aducand la credinta in Hristos pe vrajitorul Teona, care ii daduse otrava, a fost supus la alte chinuri si, in cele din urma, i-au taiat capul. Astfel s-a incununat cu cununa muceniciei. Iar pe Teona, care s-a convertit la crestinism, l-au aruncat intr-o groapa si au aruncat pamant peste el, astfel dandu-si sufletul in mana lui Dumnezeu. Tot astazi este si ajunul Botezului Domnului si este zi de post.















