Rodica Stanoiu reclama procurorii care au pus-o sub acuzare in dosarul Stenogramelor la Consiliul Superior al Magistraturii. Fostul ministru al justitiei spune ca in mod abuziv cei doi procurori care s-au ocupat de caz au declansat urmarirea penala impotriva sa, motiv pentru care cere CSM sanctionarea acestora, pana la eliminarea din magistratura.
Rodica Stanoiu isi argumenteaza cererea prin faptul ca procurorii de la Parchetul General au inceput urmarirea penala fara sa o instiinteze de acest lucru, dar si ca au folosit in acuzare un articol de presa, document ce nu poate fi folosit drept proba la dosar.
Consiliul Superior al Magistraturii va dezbate in plen solicitarea fostului ministru al justitiei si va cere o ancheta in acest caz. Contactata telefonic, Rodica Stanoiu a declarat ca se asteapta la un verdict corect din partea Consiliului Superior al Magistraturii, in caz contrar fiind nevoita sa apeleze la alte mijloace legale pentru a obtine dreptatea.
In vara anului trecut, procurorii Parchetului General au declansat urmarirea penala impotriva Rodicai Stanoiu si a lui Florin Georgescu, doi membri marcanti ai PSD, sub acuzatia de trafic de infuenta in dosarul Stenogramelor. Solutia a fost infirmata de procurorii DNA, iar dosarul a fost clasat din lipsa de probe.















