Taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume
“Preacuviosi si Preacucernici Parinti, iubiti frati si surori in Domnul, sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai intai de toate, sarbatoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel Vesnic S-a facut Om, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, adica pentru a darui oamenilor, pacatosi si muritori, iertarea pacatelor si viata vesnica. „Aceasta mantuire au cautat-o cu staruinta si au cercetat-o cu de-amanuntul prorocii, care au prorocit despre harul ce avea sa vina la noi” (I Petru 1, 10). Cand Fiul lui Dumnezeu este daruit de Tatal pentru viata si mantuirea lumii, El nu este daruit ca un obiect, ci ca Persoana libera, smerita si iubitoare, deoarece Fiul Se daruieste Tatalui prin ascultare smerita si Se daruieste oamenilor prin iubire milostiva, vindecand orice boala si orice neputinta din popor si iertand pacatele celor care se pocaiesc. Asadar, taina Craciunului este taina iubirii milostive si smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cat a coborat Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pamant, pe atat ne-a deschis noua oamenilor drum ca sa ne inaltam la El, la viata cereasca. De aceea, Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a facut Om din iubire nesfarsita fata de om, este temelia si inima credintei crestine. Aceasta sfanta si mare lucrare mantuitoare a fost si scopul pentru care Dumnezeu a facut lumea. Ea a fost prezisa de profetii lui Dumnezeu, inspirati de Duhul Sfant, iar apoi a fost vazuta si marturisita de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), a fost aparata si formulata ca dogma de catre Parintii Bisericii in fata ereziilor, a fost preamarita in rugaciuni si laudata in cantari de-a lungul veacurilor de catre toti crestinii binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Pentru Sfintii Apostoli, contemplarea tainei Intruparii sau Inomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul intregii teologii, al intregii vieti spirituale si al misiunii Bisericii in lume. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel, uimit in fata iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume, exclama: „Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava” (I Timotei 3, 16). Iar Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan zice: „Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unicul Sau Fiu L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16). Urmand credintei Sfintilor Apostoli, Sfintii Parinti ai Bisericii, mari dascali ai lumii si ierarhi, cuviosi si marturisitori, imnografi si melozi n-au incetat sa preamareasca taina iubirii nesfarsite a lui Dumnezeu pentru lume, care s-a descoperit noua prin Iisus Hristos”. (din Pastorala la Nasterea Domnului 2012, a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel).
Simbolurile bradului impodobit
Bradul este considerat pomul vietii, arborele fertilizator si de aceea este folosit in unele regiuni din Romania nu doar de Craciun, ci si la nunti. In unele zone, cu o zi inainte de nunta, mirii si nuntasii „bat bradul”, in alte regiuni, bradul impodobit cu fructe si panglici se leaga de stalpul portii, in ziua cununiei. Copacul vesnic verde avea in trecut si alte semnificatii spirituale. De exemplu, pentru popoarele celte acesta era un simbol al axului lumii, al legaturii spirituale dintre pamant si Divinitate. In traditia crestina, bradul il infatiseaza pe Iisus care este vesnic viu. Bradul impodobit simbolizeaza puterea vietii care invinge moartea, dar si renasterea, trainicia, speranta, iar de aceea el trebuie sa existe, de Craciun, in fiecare casa.
In ceea ce priveste data si locul in care a fost impodobit primul brad de Craciun, parerile sunt impartite. Potrivit uneia dintre legende, primul brad de Craciun a fost impodobit de Martin Luther – calugar, preot, profesor de teologie si reformator al bisericii, care a trait intre anii 1483-1546. Se spune ca acesta se intorcea acasa, intr-o seara de iarna, cand a vazut stelele stralucind printre ramurile brazilor. A fost impresionat de priveliste si a povestit familiei ceea ce vazuse. Pentru a o ajuta sa inteleaga, Luther a taiat un brad din padure, l-a dus acasa si l-a decorat cu lumanari, ce reprezentau stelele. Prima mentionare documentara a unui brad de Craciun dateaza, insa, din 1510, fiind vorba despre un pom imbodobit in capitala Lituaniei, Riga. In anul 1601, un vizitator la Strasbourg consemneaza ca a vazut o familie decorand un copac cu “napolitane si bete de zahar aurii rasucite si flori de hartie de toate culorile”. In timp, obiceiul s-a raspandit si in alte tari ale Europei. Obiceiul bradului de Craciun a fost adus in Statele Unite atat de englezi, cat si de imigrantii germani sositi in anii 1800.
Cele mai vechi cantece de Craciun au cateva sute de ani
Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea, iar cea mai veche transcriere dupa unul englezesc ii apartine lui Ritson (1410). In 1649, John de Brebeur a scris prima colinda americana de Craciun, numita „Iisus S-a Nascut”. In anii 1700, muzica lui Mendelssohn si cea a lui Händel erau ascultate in perioada Sarbatorilor de Iarna. In 1818, ajutorul unui preot austriac, Joseph Mohr, a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Atunci, el a compus trei piese care sa poata fi cantate de cor, una dintre ele fiind „Stille Nacht” -tradusa astazi in peste 180 de limbi. Cea mai bine vanduta piesa de Craciun este „White Christmas” de Bing Crosby, ce a aparut in filmul “Holiday Inn”, inregistrarea fiind comercializata in peste 30 de milioane de unitati.
Cum s-a nascut omul de zapada ?
Primele mentiuni scrise despre oameni de zapada dateaza din secolul al XVI-lea (in scrierile lui Shakespeare). Ca personaj popular, omul de zapada apare intr-o culegere de poezioare pentru copii aparuta in 1770, la Leipzig. Abia la inceputul secolului al
XX-lea, omul de zapada este asociat cu sarbatorile de sfarsit de an. Cel mai mare om de zapada din lume a fost ridicat in anul 1999 in Bethel, un orasel din statul american Maine si a fost numit „Angus, regele muntelui” in cinstea guvernatorului de pe atunci al statului, Angus King. Omul de zapada avea o inaltime de aproape 35 m, iar la construirea lui s-au folosit mai mult de 5600 de metri cubi de omat. In loc de morcov, pentru nas i-a fost montata o structura de doi metri din sarma si panza, iar in loc de nasturi i-au fost lipite pe piept trei anvelope de tractor. Omul de zapada este cunoscut in Lituania sub numele de „Omul fara minte”, iar in Japonia se numeste „Yuki Daruma” si duce pe cap o galeata rasturnata.
Savantii au aflat de ce are renul Rudolf nasul rosu !
Motivul pentru care Rudolf, unul dintre renii lui Mos Craciun, are nasul rosu a fost dezvaluit de cercetatorii norvegieni si olandezi. Potrivit acestor savanti, nasul renului Rudolf are acea nuanta de rosu intens intrucat acest organ senzorial este inzestrat cu foarte multe capilare sangvine prin care circula celule rosii, ce protejeaza impotriva frigului si regleaza temperatura creierului. Microcirculatia nazala este esentiala pentru a trage sania lui Mos Craciun peste tot prin lume, in conditii extreme, afirma autorii studiului. Celulele rosii din acele capilare sangvine din nasul renilor sunt vitale pentru a transporta oxigen, pentru a controla inflamatiile si pentru a regla temperatura. Cercetatorii au gasit in acelasi timp, in nasul renilor, o mare densitate de glande ce secreta mucus, care “mentine un climat nazal optim atunci cand se schimba vremea sau in cazul unor temperaturi extreme si este reponsabil cu transportul fluidelor, actionand si ca o bariera de protectie”. Si imaginile filmate in infrarosu au aratat ca renii au, intr-adevar, nasul rosu.
La Paris, cel mai mare brad luminat din Europa
In acest an, cel mai mare pom de Craciun din toata Europa se afla in Place de la Concorde din Paris. Bradul de o inaltime de 35 de metri, o greutate de aproape 10 tone si a fost instalat la initiativa televiziunii pentru copii Nickelodeon si a Primariei Paris. Inaltimea bradului este egala cu cea a unui alt monument important din zona Concorde: Obeliscul. Autoritatile Parisului l-au luat dintr-o padure din orasul francez Moselle printr-un parteneriat cu Oficiul National al Padurilor. Transportul convoiului mai putin obisnuit a durat trei zile, iar timp de o saptamana bradul a fost impodobit cu lumini cu led-uri. Uriasul pom de Craciun poate fi admirat pana pe 3 ianuarie 2013. Se estimeaza ca aproximativ 15 milioane de oameni se vor bucura de privelistea unica oferita anul acesta de autoritati, in Place de la Concorde.