Biroul Politic al PC a stabilit ca Vasile Nistor si Bogdan Ciuca sa fie liderii grupurilor parlamentare ale partidului la Senat si, respectiv, Camera Deputatilor. Presedintele PC, Daniel Constantin, a facut aceasta precizare aratand ca a fost facuta si o analiza a rezultatelor la alegerile parlamentare. “Noi ne-am propus sa obtinem 21 de mandate si am obtinut 21. Am stabilit liderii de grup, la Senat va fi Vasile Nistor, iar la Camera Deputatilor Bogdan Ciuca”, a spus Daniel Constantin. El a precizat ca la recenta sedinta a PC nu a fost un subiect de discutie intrarea UDMR la guvernare, aratand ca trebuie asteptat intai sa fie incredintat mandatul de premier lui Victor Ponta.
“Noi nu avem deocamdata un mandat incredintat domnului Victor Ponta, nu exista niciun fel de discutie daca UDMR va participa sau nu va participa la guvernare. (…) La momentul acesta discutiile cu UDMR au vizat colaborarea parlamentara, structurile de la nivelul Parlamentului care revin fiecaruia in parte”, a mai spus Constantin.
“PC va avea in viitorul Guvern doua portofolii, unul fiind Ministerul Agriculturii”, a mai precizat presedintele PC, Daniel Constantin. “PC a avut si in actualul Guvern doua portofolii, va avea doua portofolii si in eventualitatea formarii noului Guvern”, a spus Constantin, precizand ca Biroul Politic al PC si-a reiterat sustinerea pentru el in functia de ministru al Agriculturii. Constantin a mentionat ca in privinta celui de-al doilea portofoliu inca nu s-a stabilit nimic si ca vor fi discutii dupa ce va fi incredintat mandatul de premier lui Victor Ponta. Constantin a precizat insa ca exista si posibilitatea ca PC sa-i fie repartizat si Ministerul IMM sau Ministerul Fondurilor Europene precum si alte ministere.
“Partidul, de-a lungul timpului, a reprezentat interesele IMM, ale mediului de afaceri, o posibilitate poate fi in continuare Ministerul Fondurilor Europene, precum si alte ministere. Sunt oameni extrem de multi care pot reprezenta partidul in guvern”, a adaugat Daniel Constantin.