Este bine stiut faptul ca in toate statele in care exista economie de piata, domeniile de activitate cele mai sensibile la evaziune fiscala sunt cele in care se produc si se comercializeaza bunuri accizabile. Tentatiile contribuabililor din acest domeniu sunt determinate de valorile mari ale accizelor, stabilite de fiecare stat in functie de politica fiscala proprie, accize ce se includ in pretul de vanzare cu amanuntul a acestor produse. Imediat dupa anul 1989, odata cu trecerea la economia de piata, in Romania a aparut imperios necesara reinfiintarea Garzii Financiare, institutie care a fost desfiintata in anul 1945. In acest context, Garda Financiara ocupa un loc aparte in sistemul de control institutionalizat al statului, profilul si competentele sale, oferite de noul cadru legislativ, fiind in stransa concordanta cu realitatile economiei romanesti. Iar una dintre aceste realitati o reprezinta tocmai tentatiile din zona comercializarii bunurilor accizabile, de care aminteam anterior. In cei aproape 15 ani de existenta, Garda Financiara si-a perfectionat continuu metodele si tehnicile de control in scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale in toate domeniile de activitate. Asta pentru ca si evazionistii au recurs si recurg permanent la cele mai diversificate si ingenioase metode prin care urmaresc prejudicierea bugetului de stat. Bunaoara, de la simpla si rudimentara metoda de neinregistrare a unor venituri sau de majorare artificiala a unor categorii de cheltuieli, in scopul diminuarii impozitului pe profit datorat, s-a ajuns la infiintarea unor categorii de societati denumite in acceptiunea noastra drept societati „fantoma”. Acestea, in baza unor documente falsificate (contracte de inchiriere false, documente de stare civila false, respectiv carti de identitate false) fac tranzactii si transferuri ilegale – toate cu scopul substituirii de la plata taxelor si impozitelor catre stat. In numeroase alte cazuri s-a recurs, de asemenea, la utilizarea de documente fiscale false (facturi, chitantiere, avize de insotire a marfii) si nu in ultimul rand la deschiderea unor conturi nedeclarate la organele fiscale, conturi deschise pe numele unor persoane fictive la diverse banci, prin care se ruleaza sume uriase de bani provenind din tranzactii ilicite.
Un caz semnificativ in acest sens il reprezinta activitatea infractionala a unui grup de firme dirijate din umbra de aceleasi persoane care, prin falsificarea unor documente oficiale, au reusit sa inmatriculeze fictiv 3 societati din categoria celor pe care le numeam „fantoma”, prin care s-au derulat in cursul anului 2004 tranzactii ilegale cu produse petroliere in valoare de peste 100 miliarde lei (ROL). Astfel, o societate a fost infiintata de un grup infractional pe numele unor persoane fictive si in baza unui contract de inchiriere falsificat grosolan, prin care s-a inselat sau nu vigilenta lucratorilor de la Registrul Comertului Prahova. Dupa declansarea verificarilor am constatat ca acel contract de inchiriere apartinea de drept altui agent economic, iar prin stersaturi si adaugiri grosolane societatea in cauza s-a inmatriculat pe un sediu fictiv.
O alta practica des uzitata in ultimul timp este falsificarea certificatelor de conformitate care se elibereaza de rafinarii pentru uleiurile minerale accizate livrate, in speta motorina. Astfel, administratorul unei alte societati, a falsificat certificatul de conformitate pentru produsul motorina EURO 3, folosindu-se de certificate de conformitate originale emise de RAFO SA Onesti pentru alte societati comerciale. Toate aceste practici ilicite se desfasoara in scopul substituirii uleiurilor minerale accizate (carburanti auto) cu uleiuri minerale neaccizate cu parametrii asemanatori, reusindu-se in acest mod sa se obtina castiguri ilicite fabuloase, prin neplata accizei si TVA aferente la bugetul de stat.
Am recurs in preambulul analizei de fata la exemplificarea catorva dintre „tehnicile” evazionistilor, tocmai pentru a sublinia cat de extins si de ingenios in rau este fenomenul evaziunii fiscale, si de aici, cat de importanta devine studierea si combaterea lui.
Indiscutabil, fiscalitatea este inoportuna pentru orice contribuabil, oricat realism ar dovedi acesta. De aceea, studiile consacrate acestui domeniu al fiscalitatii urmaresc limitarea efectelor negative sau nedorite ale acesteia asupra contribuabilului si asupra comportamentului sau fiscal. Analizele si experimentarile din domeniul fiscalitatii incearca sa dea raspuns la intrebari de genul:
– Care impozit are cel mai bun randament si induce cele mai mici distorsiuni in economie?
– Care impozite sunt mai adecvate interventionismului fiscal asupra unei economii aflate in stare de “boom” sau de “recesiune”?
– Exista o legislatie corespunzatoare si un aparat fiscal eficient pentru a limita la maximum evaziunea fiscala ?
– Marimea evaziunii fiscale se afla sub control, sau, dimpotriva, este un fenomen cronic, care erodeaza masa veniturilor bugetare si genereaza inechitate in randul contribuabililor ?
Raspunsurile cele mai realiste la aceste intrebari sunt absolut necesare intrucat fiscalitatea trebuie privita atat ca un atribut al statului, cat si ca o parghie care trebuie sa ia in considerare vointa si consimtirea contribuabilului la impozit. Doar prin armonizarea acestor doua aspecte, atat in perioada premergatoare instituirii sau maririi unui impozit, cat si in faza de percepere a sa, se pot crea garantii pentru un randament ridicat si de durata al fiscalitatii si pentru limitarea evaziunii fiscale.
Fara indoiala, fiscalitatea este necesara. Pana acum nu s-a putut inlocui acest mijloc de finantare si de sustinere a statului, dovedindu-se ca “impozitul este un rau necesar”. Impozitul reprezinta un punct nodal al fiscalitatii, care a insotit in decursul istoriei, nasterea si dezvoltarea statului. Se poate, astfel, vorbi despre o istorie milenara a impozitului, timp in care fiscul a fost si ramane una din institutiile publice cele mai controversate. Chiar daca fiecare contribuabil este in mod aprioric considerat a fi consimtit la suportarea unei sarcini fiscale, in unele cazuri se inregistreaza revolte impotriva lui si destul de des au loc incalcari ale legislatiei fiscale. In acest context, lucrarea de fata isi propune analiza si evidentierea fenomenului de evaziune fiscala privind imprejurarile in care se manifesta, precum si caile de combatere a acesteia. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, in ultimii ani s-a creat o stare de spirit generala legata de implicatiile bugetare, macroeconomice si sociale ale proliferarii evaziunii fiscale, la adapostul unei legislatii care cu greu se perfectioneaza.
Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale de maxima importanta, cu care toate statele se confrunta, intr-o masura mai mare sau mai mica. Din pacate, ceea ce se poate face efectiv in acest domeniu este limitarea cat mai mult a consecintelor acestui fenomen, eradicarea sa fiind practic imposibil de realizat.
Efectele evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului veniturilor fiscale, conduce la aparitia de distorsiuni in mecanismul pietei si nu in ultimul rand, poate contribui la crearea unor inechitati sociale datorate “excesului” si “inclinatiei“ diferite a contribuabililor catre acest fenomen.
In toate timpurile, multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor a facut sa stimuleze ingeniozitatea acestora in a inventa diverse procedee de evaluare a legilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost intotdeauna activa si ingenioasa, pentru motivul ca fiscul, lovind indivizii in averea lor, ii atinge in cel mai sensibil interes – interesul banesc. In cazul evaziunii fiscale, contribuabilul incearca sa se plaseze intr-o pozitie cat mai favorabila, pentru a beneficia cat mai mult de avantajele oferite de reglementarile fiscale in vigoare. Altfel spus, evazionistul foloseste de obicei procedee legale, folosindu-se chiar de portile lasate deschise de legiuitor. In vederea promovarii unor activitati economice, legislativul a prevazut in cadrul sistemului fiscal o anumita strategie, cat si unele facilitati, inlesniri sau scutiri de la plata unor obligatii fiscale, facilitati care, de regula, sunt insusite si de unii dintre acei contribuabili care nu au dreptul legal sa beneficieze de ele.
In literatura de specialitate au fost date multe interpretari conceptului de evaziune fiscala. Una dintre acestea defineste fenomenul de evaziune fiscala ca fiind sustragerea totala sau partiala de catre unii contribuabili – persoane fizice sau juridice – prin diverse forme, de la plata obligatiilor fata de buget. Actiunile de combatere a formelor de manifestare a evaziunii fiscale au efect sporit, de regula, cand cei desemnati sa emita procedurile fiscale sau de control fiscal, au stabilite si utilizeaza cai si metode cat mai diversificate, realiste si eficiente, adaptate la diversele forme de manifestare ale fenomenului.
Neglijarea combaterii formelor de manifestare a evaziunii fiscale poate conduce la escaladarea fenomenului pana la nivelul fraudei fiscale sau economice. De asemenea, consecintele negative ale acestui fenomen se reflecta si asupra realizarii echilibrului bugetar la nivel local si central, asupra puterii de cumparare a monedei nationale si nu in ultimul rand, asupra stabilitatii economiei nationale. Prin urmare, consideram ca nu este deloc exagerat sa afirmam ca o economie sanatoasa, sub aspectul deplinei functionari a parghiilor care-i confera eficienta, nu poate fi decat cea protejata prin lege si institutii ale acesteia de fenomenul atat de penetrant si de perturbator al evaziunii fiscale.
Drd. ec. Teodor CONSTANTIN
