Un nou contingent de jandarmi – al patrulea – a plecat, la sfarsitul saptamanii trecute, in Afganistan, pentru a participa la misiunea de instruire a politiei afgane, care se deruleaza sub egida ONU.
Cu aceasta ocazie, reprezentanti ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) au tinut sa reaminteasca ispravile trupelor din Romania care isi risca viata pe teatrul de operatii din strainatate.
In context, a fost organizata si o ceremonie militara, fiind reamintit modul exemplar in care si-au indeplinit atributiile cei 1.400 de jandarmi care au actionat, de-a lungul timpului, in Kosovo, precum si cei 208 dislocati in Afganistan, fiind mentionata si aprecierea de care se bucura jandarmii romani din partea organizatiilor internationale.
Cu ocazia festivitatii s-a mai spus, de catre reprezentantii MAI, ca nu este usor sa aprobi trimiterea unor tineri intr-unul dintre cele mai periculose locuri de pe glob, exprimandu-se, totodata, increderea ca pregatirea profesionala si experienta dobandita in misinile anterioare ii va ajuta pe jandarmi sa-si indeplineasca sarcinile cu succes.
Reamintim ca tara noastra, in calitate de membru al Aliantei Nord-Atlantice cu anumite responsabilitati, a trimis trupe si in alte misiuni prericualoase, iar soldatii romani au dovedit ca pot face fata provocarilor de orice fel. Jandarmii ploiesteni, care au si acum angajati militari pe teatrul de operatiuni din Afganistan, si-au trimis, inca din anul 2002, reprezentantii in Kosovo, acolo unde vitejia lor a fost remarcata de catre inalti oficiali ai ONU.
(F.T.)














