51 de detinuti de la Penitenciarul Ploiesti au participat, astazi, la bursa locurilor de munca pentru persoane aflate in detentie, organizata la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti. Evenimentul a fost organizat in cadrul proiectului “Tranzitia spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Sociala” al Centrului Roman pentru Educatie si Dezvoltare Umana (CRED) – proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Targul de locuri de munca a fost organizat de CRED, in colaborare cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova. La eveniment au participat noua angajatori care au disponibile peste 600 de locuri de munca in domenii precum: constructii, panificatie, tamplarie PVC, fabricare de obiecte ceramice, confectii, fabricarea utilajului tehnologic pentru industria chimica, petrochimica, rafinarie, fabricare de echipament tehnologic pentru industria metalurgica si siderurgica. De la Penitenciarul Ploiesti au fost aduse persoane care au ispasit cea mai mare parte a pedepselor (acestia mai au de stat dupa gratii aproximativ trei luni, cel mult). Ele au fost declarate apte pentru munca din punct de vedere medical si psihologic, in urma unor testari. Cele 51 de persoane au fost condamnate pentru diverse infractiuni- atat impotriva umanitatii, cat si impotriva patrimoniului, dar datorita comportamentului pozitiv si-au castigat dreptul de a beneficia de regim deschis, in penitenciar.
Persoanele private de libertate au avut ocazia sa se familiarizeze cu cerintele actuale ale pietei muncii si sa –si prezinte CV-urile reprezentantilor firmelor, in eventualitatea angajarii dupa eliberare. Majoritatea angajatorilor au avut oferte pentru posturi de muncitori necalificati, cu perspectiva calificarii la locul de munca.