La inceputul acestui an, „anonimul” Onorel Lovin declara, dupa numirea sa temporara, pentru o perioada de sase luni, in functia de administrator public al municipiului Ploiesti, ca se cunostea cu fostul primar Andrei Volosevici si ca a fost onorat de propunerea pe care acesta i-a facut-o de a ocupa una dintre cele mai importante posturi din administratia orasului.
Ieri, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe „apropiatul” lui Volosevici la patru ani de inchisoare cu suspendare, sub supraveghere judiciara, dupa doar trei termene ale procesului in care Onorel Constantin Lovin a fost acuzat de trafic de influenta. Potrivit unor surse judiciare, procesul a fost unul „fulger” deoarece Lovin si-a recunoscut faptele pentru care a fost trimis in judecata de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.
Desi fapta de care a fost acuzat Onorel Lovin nu are legatura cu perioada de sase luni in care a facut parte din echipa fostului primar al Ploiestiului, Andrei Volosevici, solutia data ieri de instanta de fond a Tribunalului Prahova – care poate fi atacata cu apel si, apoi, cu recurs – arata ca Lovin nu a plecat de la Primaria Sinaia din cauza salariului mic, asa cum spunea cand a fost inscaunat la Ploiesti pe una dintre cele mai importante functii de conducere a municipalitatii.
Sinaianul Onorel Constantin Lovin a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA, la jumatatea lunii iulie, sub acuzatia de trafic de influenta. Potrivit reprezentantilor DNA, in rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut faptul ca „in cursul lunii august 2011, inculpatul Lovin Constantin Onorel, in calitate de sef al Serviciului Urbanism in cadrul Primariei Sinaia (n.n. – cu cateva luni inainte de a fi „transferat” la Ploiesti), prevalandu-se de influenta sa pe langa primarul localitatii, a pretins de la doi administratori ai unei societati comerciale suma de 50.000 de euro, in schimbul eliberarii autorizatiilor de construire pentru un hotel in orasul Sinaia. Inculpatul sustinea ca aceasta suma de bani ar fi fost solicitata de primar, aspect neconfirmat in realitate”.
Solutia data ieri de catre judecatorii Tribunalului Prahova va putea fi atacata cu apel, in termen de 10 zile, in cazul in care inculpatul-condamnat va considera necesara o actiune de contestare a deciziei magistratilor de la instanta de fond.
V.STOICA













