Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova dorește să informeze opinia publică cu privire la faptul că, la nivelul instituției, funcționează Centrul de consiliere şi asistenţă specializată a persoanelor cu TSA (tulburări de spectru autist) și a familiilor acestora.

Centrul este un serviciu social a cărui misiune este abordarea multidisciplinară şi integrată a copiilor/ tinerilor cu TSA prin terapii de recuperare a persoanelor cu TSA în vederea integrării lor sociale şi educaţionale într-un cadru incluziv, precum şi consilierea şi asistenţa familiilor acestora.

Echipa centrului este constituită din 3 persoane, angajate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova:
 1 șef centru (supervizor)
 2 psihologi
Psihologii au experiență în lucrul cu persoanele cu TSA și sunt instruiți în intervenții terapeutice, iar serviciile oferite sunt gratuite.

Atribuțiile Centrului de consiliere şi asistenţă specializată a persoanelor cu TSA și a familiilor acestora sunt următoarele:
• preluarea în evidenţa Centrului a copiilor/tinerilor cu TSA, elaborarea unui plan de recuperare şi a unui program terapeutic;
• informarea şi pregătirea părinţilor/ reprezentanţilor legali pentru a putea fi coterapeuţi în procesul de recuperare şi integrare a copilului cu TSA, pregătirea acestora pentru procesul de integrare/ incluziune în învăţământul de masă preşcolar şi şcolar;
• acordarea serviciilor de recuperare în cadrul Centrului conform planului de recuperare stabilit de echipa de specialişti pentru fiecare persoană;
• consilierea şi pregătirea părinţilor/ reprezentanţilor legali pentru continuarea programului terapeutic la domiciliu;
• evaluarea complexă şi îndrumarea părinţilor/ reprezentanţilor legali către servicii complementare de recuperare a copilului/tânărului, conform rezultatelor relevate de evaluare.

Centrul de consiliere şi asistenţă specializată a persoanelor cu TSA și a familiilor acestora funcționeză în baza unui acord de parteneriat încheiat între:
– Fundaţia Romanian Angel Appeal;
– Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale, prin Direcţia Generală Protecţia Copilului;
– Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova.

Centrul a fost înființat în luna februarie 2012, în cadrul proiectului « Și ei trebuie să aibă o șansă ! – program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburari de spectru autist».
Proiectul «Și ei trebuie să aibă o șansă!» este implementat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România și este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”.

Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa d-nei Ana Bonaț – șef Centrul de consiliere şi asistenţă specializată a persoanelor cu TSA și a familiilor acestora – Ploieşti, str. Cazărmii, nr. 2, bl. 155A, ap. 3; tel./fax – 0244.592.529; mail -ccap.prahova@gmail.com (program de luni până joi, între orele 12.00 – 16.00).