Orlando „ameninta” ca se va mai auzi de el. La UTA !
___________________________________________



A fost vedeta la FC Petrolul Ploiesti, fosta echipa care a retrogradat in vara anului 2002. A dat, apoi, clubul gazarilor pe „Batrana Doamna”, de la Arad, lasand in urma, acolo, o umbra de nostalgie, gratie catorva evolutii apreciate pe arena Baronului Neumann. I s-a facut dor de casa si s-a intors la Petrolul. Dar nimic n-a mai fost ca inainte. Totul a culminat cu trimiterea lui „Orli” la Petrolistul Boldesti, „satelitul” clubului galben-albastrilor, din pricina unor evolutii lipsite de consistenta la trupa „lupilor”. Sau, cel putin, asa au apreciat, atunci, conducatorii Petrolului.
Ghinionist, Orlando Gheorghe (foto), caci despre el este vorba, n-a reusit sa marcheze nici macar un gol pentru „Boldestina”, in acel retur de campionat. Apoi, a cazut prada diverselor accidentari. „Recuperat”, toamna trecuta, de Astra, al carei presedinte executiv, Petrica Buduru, are o simpatie deosebita, recunoscuta si public, fata de fostul golgeter, acesta din urma a ajuns in „9 Mai”. Dar nu a putut evolua in nici un meci din turul editiei 2005-2006, nefiind apt suta la suta din punct de vedere fizic. Datorita rabdarii cu care a fost tratat de astristi, era de asteptat ca, in partea a doua a campionatului Seriei a II-a a Diviziei B, Orlando sa puna umarul – sau, ma rog, osul – pentru salvarea de la retrogradare. Nici vorba, insa, despre asa ceva, el nerezistand „sirenelor” dinspre Arad, urbe din care fostul sau antrenor de la Petrolul, Victor Rosca, l-a chemat sa repuna pe linia de plutire pe UTA, grupare aflata si ea cu un picior in Divizia C !
Buduru a fost, din nou, intelegator si i-a permis fostului „copil minune” sa ia calea Banatului, la trei ani dupa ultimul sau descalecat acolo. Astfel, Orlando a parasit cantonamentul de la „Columbia” al Astrei, inca de marti seara. In „contrapartida”, fotbalistul le-a urat de-acum fostilor sai colegi din Cartierul de Vest mult succes in retur, fiind convins ca ei vor reusi sa se mentina in Divizia B. Ba mai mult, a „amenintat” ca „o sa mai auziti de Orlando” ! Daca, pentru ploiestean, „varianta de transfer la UTA era cea mai avantajoasa”, nu stim de ce, dar – parca – Vicky Rosca nu stie cu ce s-a legat la cap !
Dragos TRESTIOREANU, Marian CONSTANTIN