După doi ani de zbateri (în lucrările executantului), dar şi de tot felul de dezbateri proiectul cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu” – denumit printr-o lungă titulatură, aşa cum se întâmplă cu mai toate proiectele europene, “Reabilitare sit poluat istoric – batal depozitare reziduuri petroliere de pe strada Lacul Peştelui”- a fost finalizat. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă, desfăşurată recent la Primăria Câmpina. La întâlnire au participat primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, reprezentanţi ai firmei executante (un consorţiu format din firma germană Bauer şi cea românească Ecoplast), precum şi ai firmelor care au asigurat asistenţa tehnică pentru implementarea, executarea şi auditul proiectului. Finalizarea a fost una procedurală, căci cea fizică, de pe teren, care a însemnat ecologizarea deplină a batalului, s-a terminat în urmă cu două săptămâni, când s-a realizat şi recepţia lucrărilor. Valoarea proiectului a fost de aproape 10,3 milioane de lei (fără TVA) şi a avut ca perioadă de implementare 18.01.2011 – 18.03.2014. Proiectul a însemnat ecologizarea, conform normelor europene, a unor gropi cu deşeuri petroliere în suprafaţă de aproape 8200 mp. Pentru că vecinătatea compartimentelor de şlam a fost folosită, multă vreme, ca depozit ilegal de deşeuri (plastic, sticlă, demolări de construcţii etc), prima dată s-a început cu înlăturarea acestor deşeuri şi a vegetaţiei uscate din zonă. Apoi, şlamul petrolier din batal (5000 m.c.) a fost excavat şi tratat în instalaţia de desorbţie termică.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.