Normele metodologice de gestionare a problemei câinilor fără stăpân au fost aprobate în şedinţa de azi a Guvernului, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
Proiectul normelor a fost discutat şi săptămâna trecută în Guvern, dar membrii Executivului au amânat atunci aprobarea documentului şi au decis să fie continuate discuţiile pe această temă încă o săptămână, pentru îmbunătăţiri.
Proiectul de norme, prezentat la jumătatea lunii noiembrie, prevede că acei câini nou-născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare şi, în orice caz, înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora, iar câinii adulţi cu proprietar – în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014, în timp ce câinii proveniţi din adăposturile publice trebuie identificaţi în momentul adopţiei, dar în orice caz înainte de a părăsi adapostul.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stapân şi sunt trataţi conform procedurilor legale, mai prevede proiectul de norme.
Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, stabileşte, printre altele, posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare.