Astăzi, la ora 17.00, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vernisează expoziţia permanentă MONARHIA ŞI ÎNFĂPTUIREA ROMÂNIEI MODERNE, care aduce în atenţia publicului o serie de obiecte din bogatul şi variatul patrimoniu cultural mobil, privind istoria familiei regale române, deţinut de muzeu. Focalizată asupra legăturilor familiei regale cu meleagurile prahovene, expoziţia prezintă fotografii cu membrii familiei regale, cărţi poştale, porţelanuri, medalii, plachete, dar şi articole de presă din ziare de epocă.
În cadrul vernisajului va fi lansat şi albumul CAROL AL II-LEA. Portretul unui rege, a cărui apariţie a fost prilejuită de împlinirea a 120 de ani de la naştere şi comemorarea a 60 de ani de la moartea regelui supranumit în epocă ”voievodul culturii”.
Lucrarea a fost realizată în colaborare cu importante personalităţi culturale, respectiv istoricul dr. Narcis Dorin Ion – director general al Muzeului Naţional Bran, academicianul Răzvan Theodorescu şi cu două muzee de prestigiu – Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Municipiului Bucureşti.
Casa Regală a României a fost întemeiată de principele Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, a cărui familie era o ramură a dinastiei Hohenzollern care domnea asupra Prusiei. Prinţul Karl Eitel Friederich Zephyrius Ludwig von Hohenzollern Sigmaringen (născut în 20 aprilie 1839) a devenit domn al României în anul 1866. Avantajele unei astfel de domnii erau numeroase: consolidarea statului naţional, întărirea autonomiei, un amestec mai mic al Marilor Puteri în problemele interne, creşterea prestigiului ţării pe plan european şi, nu în ultimul rând, încetarea luptelor interne pentru domnie.
La Bucureşti, pe data de 10 mai 1866, în prezenţa unei mulţimi entuziaste, Carol a fost proclamat domnitor al Principatelor Române. Regimul monarhic inaugurat de Carol I era unul constituţional, înscris în Constituţia de la 1866, prima constituţie a României şi, în acelaşi timp, prima realizare importantă sub domnia noului suveran. Cucerirea independenţei de stat reprezenta un aspect extrem de important în programul domnitorului. Un prim pas este făcut în aprilie 1867, când este emisă prima monedă naţională, leul, acest fapt fiind perceput ca un gest ce denotă intenţia României de a ieşi de sub influenţa Imperiului Otoman. Războiul dus de România alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman (1877-1878) a adus, prin tratatul de pace de la Berlin din 13 iulie 1878, recunoaşterea internaţională a independenţei. România a primit Dobrogea în schimbul cedării către Rusia a sudului Basarabiei. În politica internă, continuitatea dinastică este asigurată prin căsătoria domnitorului Carol cu principesa Elisabeta de Wied pe 3 noiembrie 1869. Încă din septembrie 1879, Carol a primit titlul de Alteţă Regală, iar pe 14 martie 1881 a acceptat propunerea guvernului liberal ca România să fie proclamată regat. Pe data de 10 mai 1881, Carol este încoronat rege, iar Elisabeta este încoronată regină.
În timpul domniei lui Carol I, economia României a cunoscut progrese evidente: industria naţională beneficia de o reţea de căi ferate, drumuri, navigaţie martimă şi fluvială, exploatări petroliere; a fost construit podul de la Cernavodă şi amenajat portul Constanţa. Carol I s-a stins din viaţă la data de 10 octombrie 1914, la vârsta de 75 de ani.
Prin Pactul de familie din anul 1881, principele Ferdinand (născut în 24 august 1865) este desemnat ca moştenitor prezumtiv al Tronului, iar pe 17 aprilie 1889 este declarat oficial principe moştenitor. S-a căsătorit în anul 1883 cu prinţesa Maria de Edinburgh, viitoarea regină Maria a României, iar la 11 octombrie 1914, a devenit rege al României.
Regele Ferdinand şi regina Maria pot fi consideraţi ctitorii României Mari. În primăvara anului 1917, printr-un discurs pe frontul din Moldova, regele Ferdinand I promite soldaţilor introducerea sufragiului universal şi înfăptuirea reformei agrare. Promisiunile regelui s-au materializat în noiembrie 1918, prin Legea votului universal şi prin realizarea reformei agrare din anul 1921, cea mai radicală reformă de acest fel din Europa. În anul 1918, Basarabia (27 martie), Bucovina (28 noiembrie) şi Transilvania (1 Decembrie) s-au unit cu vechiul Regat al României, înfăptuindu-se astfel România Mare. Punctul culminant al domniei regelui Ferdinad I, numit şi ”Întregitorul”, îl constituie încoronarea sa şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, eveniment desfăşurat la Alba–Iulia pe data de 15 octombrie 1922. Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, fiind succedat de prinţul moştenitor Mihai şi de Consiliul de Regenţă.
Proclamat rege în data de 8 iunie 1930, după ce renunţase la Tron, ca principe moştenitor, în anii 1918, 1919 şi 1925, Carol al II-lea îşi începe domnia – numită şi Regimul de Restauraţie – într-o perioadă dificilă, de criză economică. Însă prin măsurile luate, cei zece ani de domnie au rămas în istoria României ca o perioadă de dezvoltare economică, industrială şi culturală. În anul 1938, influenţat de situaţia externă, Carol al II-lea va adopta un regim de autoritate monarhică, caracterizat prin interzicerea partidelor politice, înfiinţarea unei singure formaţiuni politice Frontul Renaşterii Naţionale, transformat ulterior în Partidul Naţiunii – şi adoptarea noii Constituţii care şi acorda puteri sporite. În urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, când România cedează fără luptă teritorii către URSS, Ungaria şi Bulgaria, regele Carol al II-lea se vede nevoit să renunţe la Tron, drept urmare pe data de 6 septembrie 1940 şi cedează prerogativele regale principelui moştenitor Mihai, după care ia calea exilului. Se stinge din viaţă la 4 aprilie 1953, la reşedinţa sa din Estoril (Portugalia).
Născut în 25 octombrie 1921 la Sinaia, principele Mihai devine rege pentru prima oară în anul 1927, după moartea regelui Ferdinand I, datorită renunţării la Tron a tatălui său Carol al II-lea şi este pus sub autoritatea unei regenţe formate din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan.
După întoarcerea şi încoronarea lui Carol al II-lea, în anul 1930, Mihai redevine principe moştenitor cu titlul de voievod de Alba-Iulia. Ajunge din nou la Tron în condiţiile în care Constituţia era abrogată, iar parlamentul suspendat. Prerogativele regale prevedeau că suveranul este comandantul suprem al armatei şi numea prim–ministrul. La acel moment, situaţia României era extrem de dificilă după ce pierduse o treime din teritoriu şi populaţie. În perioada 22 iunie 1941-23 august 1943, România participă alături de Germania la războiul antisovietic. Deteriorarea situaţiei militare şi intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în vara anului 1944, îl determină pe regele Mihai I ca, prin actul de la 23 august 1944, să se folosescă de prerogativele regale şi să-l înlăture pe mareşalul Ion Antonescu din viaţa politică. România se alătură Naţiunilor Unite, însă intră în acelaşi timp în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, care impune un guvern comunist, condus de dr. Petru Groza ( 6 martie 1945). Sub presiunea liderilor comunişti şi a Uniunii Sovietice, regele Mihai I renunţă la prerogativele regale, abdicând forţat la data de 30 decembrie 1947. Guvernul comunist a abolit monarhia, iar regele Mihai I a fost nevoit să plece în exil.
Irina VOINESCU
