Anul acesta, Sărbătorile de iarnă vor fi marcate de CFR Călători, astazi, 10 decembrie a.c prin organizarea unui eveniment inedit – „Mos Crăciun vine cu tRENUL desprecopii” dedicat celor mici, cu implicare socială în viaţa comunităţii. Printre invitați se vor număra și copii dintr-un orfelinat din Bucureşti, unii dintre aceştia vor merge poate pentru prima dată în viaţa lor într-o călătorie cu trenul şi îl vor intâlni pe Moşul cel darnic. Grupul va călători în trei vagoane care vor purta pentru o zi numele faimoșilor reni ai lui Moș Crăciun: Rudolf, Comet și Dancer.
De asemenea, copiii vor învăţa că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi că regula de bază, pentru a călători, este aceea de a avea un bilet.
Vagoanele vor fi transformate în adevărate ateliere de creaţie, cu temă şi atmosferă în Spiritul Crăciunului. Timp de 5 ore, micuţii vor participa interactiv la diferite acţiuni: devin ‘călători’ creativi, vor bricola din materiale reciclabile, vor vizita celebrele Saloane Regale din Bucureşti şi Sinaia şi expoziţia de Trenuleţe Electrice din Gara Sinaia. La întoarcere vor avea o mare surpriză, căci Moş Crăciun îi va însoţi, oferindu-le şi un mic cadou.