De săptămâna viitoare, consumatorii vor putea recunoaşte produsele tradiţionale după un logo specific cu care acestea vor fi marcate. În plus, produsele tradiţionale vor trebui să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea fi atestate. Toate aceste reglementări se regăsesc în Ordinul comun al ministrului Agriculturii, al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (nr. 724/1082/360/2013) privind atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial luna trecută.
Astfel, în primul rând actul normativ stabileşte că aceste produse vor fi înscrise în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale – RNPT care trebuie înfiinţat.
Pentru a fi înscris în acest registru, produsul tradiţional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare şi un mod de producţie tradiţional. De asemenea, procesul de obţinere trebuie să includă şi operaţiuni de prelucrare realizate manual. În plus, pentru a fi atestat, produsul trebuie să întrunească o serie de elemente cuprinse într-un caiet de sarcini.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.