Petrolul a așteptat 14 ani să câștige din nou pe terenul Stelei şi chiar o putea face, însă numai ghinionul a vrut ca meciul să se termine nedecis, deşi formaţia lui Cosmin Contra a arătat mult mai bine faţă de campioana în exerciţiu.
Petrolul a început ofensiv partida din Ghencea, aşa cum promisese antrenorul Cosmin Contra, şi a dominat prima repriză, având mai multe ocazii de gol decât Steaua. Prima oportunitate l-a avut protagonist pe Teixeira, în minutul 11, când mijlocaşul galben-albaştrilor a şutat pe lângă de la 18 metri. Ploieştenii au stat mai bine în teren, au avut o posesie superioară şi au continuat să atace, dar Camara (min 13, şut pe lângă din poziţie bună) şi, din nou, Teixeira (min 13, reluare peste poartă) au ratat șansa de a modifica tabela. Fotbalul a demonstrat cât e de nedrept în minutele de prelungire, când Steaua a deschis scorul în urma unei faze fixe. Prepeliță a găsit o breșă în defensiva ”lupilor” și l-a învins pe Pecanha cu un șut pe jos, din 10 metri. A fost singura greșeală a apărării condusă excelent până atunci de Geraldo Alves, iar campioana en-titre a intrat la cabine cu un avantaj nemeritat.
Debutul părții secunde îi găsește pe găzari tot în jumătatea adversă, iar Albin putea egala în minutul 50, însă Tătărușanu și-a salvat echipa. Uruguayanul avea să rateze o șansă uriașă în minutul 67, când din 6 metri a trimis un voleu peste poartă din centrarea bună a lui Guilherme. Se face, în sfârșit, dreptate în minutul 77, la o fază lucrată de Teixeira și Alves, Benga trimițând puternic sub transversală pentru 1-1. Popa putea păstra toate punctele în Ghencea, în minutul 87, dar șutul său în colțul lung a ocolit poarta lui Pecanha. Hoban își poate încununa cu gol o prestație foarte bună în penultimul minut, dar trimite puțin pe lângă. S-a încheiat la egalitate, Petrolul obtinând o nouă remiză pe terenul Stelei, dupa acel 2-2 din sezonul trecut. Un rezultat nedrept, având în vedere numărul de ocazii şi prestaţia mult mai bună a ploieştenilor.
Steaua Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-1 (1-0)
Marcatori: Prepeliță (45+2)/Benga (78)
Steaua: Tătăruşanu – Chipciu, Szukala, Varela, Latovlevici – Bourceanu (cpt), Prepeliţă – Popa, Iancu (57 Neagu), Tănase (74 Stanciu) – Nikolic (46 Piovaccari). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Alves (cpt), Benga, Guilherme – Hoban, De Lucas (76 Fernandez) – Priso (63 Younes), Albin, Teixeira – Camara (80 Mustivar). Antrenor: Cosmin Contra
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan (Arad) – Radu Ginguleac (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui)
Arbitru de rezervă: Paul Unimatan (Zalău)
Observatori: Dan Petrescu (Bucureşti, FRF), Claudiu Popa (Bucureşti,LPF)
Supervizor: Dumitru Mihalache (Bucureşti) .
fcpetrolul.ro