Turiștii dar și localnicii de pe Valea Prahovei vor avea parte în acest weekend de două spectacole susținute de cele mai tinere talente din România ale muzicii clasice. Atât sâmbătă cât și duminică pe scena Centrului Cultural “Aurel Stroe” din stațiunea Bușteni vor urca tineri muzicieni care vor interpreta lucrări din repertoriu naţional şi internaţional.
În cadrul atelierului “ProPiano” tinerii muzicieni, laureaţi la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, vor interpreta lucrări de largă popularitate din repertoriu naţional şi universal preclasic, clasic, romantic şi modern precum şi creaţii personale.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Muzeul Naţional „George Enescu” şi Fundaţia Culturală „PRO-PIANO ROMÂNIA” se va desfăşura în două locuri: sâmbătă, 30 noiembrie, incepand cu orele 11.00 la Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia iar duminică, 1 Decembrie, la aceeaşi oră, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni. Intrarea, atât la evenimentele de sâmbătă cât şi la cel de dumunică, va fi liberă.