Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, trimisă în judecată, alături de alţi 12 inculpaţi, în dosarul în care a fost acuzată de luare de mită, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, a solicitat instanţei Curţii de Apel Ploieşti strămutarea cauzei, precum şi suspendarea procesului care a început la Tribunalul Prahova.

Deocamdată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de inculpata Viorica Oniga privind dosarul penal 7323/105/2013, aflat pe rolul Tribunalului Prahova, decizia neavând cale de atac.
Cererea formulată de avocatul inculpatei Oniga – aceasta din urmă aflându-se încă în arest preventiv – a avut la bază articolul 55 din Codul de procedură penală, care stipulează considerentele pe care se poate baza o eventuală strămutare. Conform literei legii, strămutarea judecării unei cauze penale poate fi cerută în cazul în care se consideră că „imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei”.
Până la o decizie finală în privinţa cererii de strămutare a dosarului la o altă instanţă similară ca nivel cu Tribunalul Prahova – unde a fost înregistrat dosarul 7323/105/2013 – judecata va continua la instanţa prahoveană, dată fiind respingerea cererii de suspendare a procesului, formulată în conformitate cu articolul 56 Cod de procedură penală. Un alt termen în privinţa cererii de strămutare depusă la Curtea de Apel Ploieşti a fost stabilit, deocamdată, pentru data de 10 decembrie, în timp ce termenul la instanţa de fond – Tribunalul Prahova – este pe 13 decembrie.
Viorica Oniga şi celelalte 12 persoane din dosarul voluminos trimis spre judecare Tribunalului Prahova, la mijlocul lunii septembrie, de către procurorii DNA Ploieşti, au ajuns în faţa instanţei penale după ce au fost acuzaţi de infracţiuni în legătură cu eliberarea, în mod fraudulos, a unor certificate de încadrare în grad de handicap, de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova.
Violeta STOICA