Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, trimisă în judecată, alături de alţi 12 inculpaţi, în dosarul în care a fost acuzată de luare de mită, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată şi în formă continuată, complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, a solicitat instanţei Curţii de Apel Ploieşti strămutarea cauzei, precum şi suspendarea procesului care a început la Tribunalul Prahova.
Deocamdată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de inculpata Viorica Oniga privind dosarul penal 7323/105/2013, aflat pe rolul Tribunalului Prahova, decizia neavând cale de atac.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.