Pregătirile pentru întâmpinarea Sărbătorilor de Iarnă sunt, la Ploieşti, în toi: a început montarea iluminatului festiv, a maşinuţelor din „Orăşelul Copiilor”, precum şi a celorlalte amenajări specifice sezonului. Administraţia locală a anunţat deja ce surprize a pregătit ploieştenilor pentru perioada următoare. Vineri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, în zona pasajului pietonal „Nichita Stănescu” din Centrul Civic, va fi deschis oficial Târgul de Crăciun, iar cu acest prilej Fuego şi Romeo Zaharia vor susţine recitaluri pentru publicul prezent la eveniment. În cadrul târgului, ploieştenii vor găsi la vânzare tot felul de bunătăţi: mere coapte, castane prăjite, vin fiert şi produse alimentare tradiţionale. În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, pe data de 5 decembrie, la ora 17.00, va fi aprins iluminatul de Sărbători, anul acesta fiind utilizate numai instalaţii cu leduri, datorită faptului că au un consum redus de energie. Patru brazi naturali de aproximativ 15 metri vor fi împodobiţi la Gara de Sud, Parcul „Aurora Vest”, zona Interex şi Parcul „Toma Socolescu” din centrul municipiului, iar în faţa Palatului Administrativ, bradul de Crăciun va fi realizat din leduri.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.