În intervalul 25 noiembrie, ora 02:00 – 28 noiembrie, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.
În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni 25 noiembrie, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale.
În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.
Marţi 26 noiembrie şi miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.
Cum s-au pregătit autorităţile pentru iarnă
În cursul după-amiezii de vineri s-a ţinut o videoconferinţă cu toate autorităţile şi cu comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă şi au fost discutate toate aspectele legate de pregătirea sezonului de iarnă, a declarat, la România TV, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
„Eu nu cred că vor fi probleme. S-au făcut pregătirile necesare, s-a făcut aprovizionare cu material antiderapant, iar pe parte medicală am stabilit ca, dacă sunt zone cu suspiciune de blocare, să se poată aduce pacienţii din timp. Consiliile judeţene au achiziţionat şenilate pentru a asigura intervenţia în siutaţiile de urgenţă în Botoşani, Suceava şi alte judeţe”, a explicat Arafat.