O imensitate de pamant s-a urnit de pe unul din dealurile comunei Bertea, pe o deschizatura de 500 metri, antrenand, cale de 2 km, un rau urias de noroi si copaci. Practic, masa de pamant a acoperit o viroaga adanca si musca tot ce poate din maluri. Asa a venit pana spre drumul spre Lutul Rosu si pana in zidurile a trei case, pe care deja le-a curbat. In nenumarate zone din Bertea s-au croit falii, si alte case sunt in pericol, dar aici intr-o buna zi e posibil ca valul de pamant sa inghita pur si simplu locuintele. Miscarea se vede cu ochiul liber: e ca un muget surd si, din cand in cand, se mai aud trosnituri ale copacilor franti sub greutatea pamantului. Trei nopti au stat de veghe barbatii, ca nu cumva sa-i surprinda si sa-i ingroape de vii dealul. Pana la urma s-au dat batuti. Si-au parasit casele si s-au dus care incotro. Noua familii, cu 28 de persoane, s-au vazut, dintr-o data, sub cerul liber. La casele pustii mai ramasesera cainii si cateva animale mari. Oamenii si-au salvat bunurile: frigidere, televizoare, masini de spalat, aragazuri, paturi, mobila si saci intregi de imbracaminte si lenjerie. Animalele le-au adapostit pe la rude. De altfel, mai toate familiile au fost primite de rudele apropiate. Doar doua au ajuns intr-o sala de clasa, mult prea mare pentru a putea fi incalzita cat sa-i tina in caldura pe cei doi baietei de scoala carora o alunecare de teren i-a alungat din caminul lor.
Lasati singuri in fata napastei
Dar cel mai trist, dupa toata napasta, a fost ca acesti oameni au fost lasati singuri. O comuna intreaga a stat si a privit la necazul lor. Iar Primaria Bertea… Ion Nitu Bratescu: „Au spus ca aduc niste vagoane. Ca or sa ne dea loturi de case. Dar gandeam si noi ca macar o sa sara primaria si lumea sa ne ajute sa scoatem lucrurile din casa. Nici macar o paine nu s-a gandit sa aduca. Doar o singura fe-meie ne-a dat, intr-o zi, o ciorba si niste sarmale. In rest, nimic ! Noroc ca am caruta mea si animalele mele. Noi intre noi, necajitii, ne-am ajutat unii pe ceilalti. Primarul si vicele au venit intr-o zi si, de atunci, cine i-a mai vazut?” De aceeasi atitudine nepasatoare s-a lovit si sora sa – si probabil toti sinistratii – cazata la scoala. Am gasit-o preparand mancare, dardaind de frig si plangand. Da. Solutia de a sta intr-o sala de clasa e buna de vreme rea, dar nu si pentru o iarna intreaga.
Incredibila nepasare: O primarie de nota patru
Primarul Ion Lupu era plecat. La Ploiesti, cu bugetul. Viceprimarul Ion Petcu era multumit de felul in care i-a ajutat pe oameni. Cu ce? Consilierul Paraschiv a adus niste saltele, din proprie initiativa, ci nu in calitate de ales, s-au pus la dispozitie o sala de clasa si lemne pentru incalzirea hardughiei. Punct. „Vom face de azi inainte mai multe”. Motivul pentru care administratia locala n-a fost in stare sa se puna in fruntea unei actiuni imediate de ajutorare e stupefiant. „Au fost si zilele astea nelucratoare”. Cum sa nu, sambata si duminica nu trebuie deranjata lumea din week-end. Doar Dumnezeu a avut voie sa pravaleasca dealul! Executivul local n-a fost in stare nici sa convoace o sedinta extraordinara de consiliu, sa se ia acolo masuri urgente in privinta celor impinsi afara din case de pamantul Bertei. Incredibila nepasare! Sa ai puterea sa misti lucrurile din loc dar sa nu faci nimic. Macar sa-i fi dus pe cei de la venitul minim garantat sa ajute la evacuarea caselor. Vicele Petcu nu a fost capabil sa raspunda unei alte intrebari: „Daca erati dumneavoastra in locul lor, Primaria ar fi fost la fel de indiferenta?” Ironia sortii face ca una dintre sinistrate sa fie internata de peste 25 de zile in spital, in urma unui accident rutier. Autorul: viceprimarul. Acesta a promis insa c-o va lua pe batrana la domnia sa, acasa. Ramane insa acest sentiment amar al lipsei de solidaritate. Daca la ceilalti locuitori sa zicem ca sufletul bun e sau nu e, nepasarea este de netolerat in ceea ce priveste administratia locala. Ce fel de primarie este aceea care sta cu mainile in san cand contribuabilul sau e la necaz? E o intrebare la care asteptam raspuns.
Maria BOGDAN
Foto: Fl. NICOLESCU
