Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi, pentru dragostea ce avea pentru Hristos, a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea, l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi a cerut sfântul de au adus un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: “Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinăm lui?” Iar el a răspuns: “Pe Dumnezeul creştinilor”. Bătând eparhul pe copil, şi maică-sa a fost de faţă. Copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-sa, fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare, i-a zis: “Nu bea, fiul meu, din această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Deoarece copilul mustra, încă, pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu. Auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului, a poruncit să fie sugrumat în temniţă; şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.
