Aceasta a fost impresia lăsată de fetele de la CSM Ploieşti sâmbătă, în partida de la Sala “Olimpia” contra clujencelor de la U Jolidon. Un meci în care s-a depăşit “graniţa” celor 40 de puncte… primite, semn că venirea lui Dumitru Muşi nu a schimbat nimic, încă, în bine, ca joc şi rezultate!
Fără a fi specialist la handbal, poţi să vezi că fetele de la CSM au ajuns să joace câte 2-3 posturi diferite, pe meci, fără a fi specialiste în toate poziţiile unde le trimite antrenorul. Dumitru Muşi este, încă, o “dilemă”, iar în timp ce Simona Gogârlă realiza prima “minune” cu echipa pe care a preluat-o – “lanterna” din Vâlcea, la Ploieşti, CSM-ul pare că se scufundă, şi la fete, cum au făcut-o băieţii, acum un an. Nimeni nu-şi asumă răspunderea deciziilor, Muşi nici măcar nu a fost prezentat oficial ca să ştim cine “a fost cu ideea”, iar cum rezultatele nu fac “victime” prin birouri, oficialii clubului stau “pitiţi”, deşi, două retrogradări la rând ar cam trebui să dea de gândit, dacă se va ajunge la un asemenea bilanţ!
Marian DIMA