692 elemente de muniţie au găsit pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova în urma activităţilor derulate în primele zece luni ale anului 2013. Dintre acestea, 85 au fost proiectile, 16 – grenade defensive, două – bombe de artilerie, nouă bombe de aviaţie, trei grenade pentru aruncătoare şi 577 muniţii de infanterie.
Potrivit şefului pirotehniştilor prahoveni, locotenent colonel Stroe Titu, muniţia găsită şi recoltată din diverse zone ale judeţului a rămas ca urmare a luptelor desfăşurate pe teritoriul Prahovei, în Primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial.
De regulă, muniţia este găsită cu diferite ocazii – arături sau săpături pentru ridicarea unor construcţii, iar specialiştii pirotehnişti sunt anunţaţi de prezenţa acesteia prin numărul unic “112”. Imediat se deplasează o echipă de pirotehnişti la faţa locului şi se iau măsurile care se impun în astfel de situaţii – delimitarea perimetrului, ridicarea muniţiei şi transportul acesteia.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.