FC Petrolul Ploieşti va juca cu FC Vaslui în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana. Tragerea la sorţi a fost efectuată, în urmă cu puţin timp, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, iar echipa ploieşteană va fi gazda acestei confruntări, ea fiind extrasă prima din urnă. Întâlnirea se va disputa în intervalul 3-5 decembrie 2013.

„Nu va fi deloc uşor, pentru că întâlnim o echipă valoroasă, care, din câte am înţeles, are ca obiectiv câştigarea Cupei Românei. E bine că jucăm pe teren propriu, pentru prima dată în această ediţie, şi trebuie să câştigăm şi să ne calificăm în semifinalele competiţiei”, a declarat Cosmin Contra, antrenorul ploieştenilor.

Cele două echipe s-au aflat faţă în faţă în weekendul trecut, într-un meci disputat la Vaslui, în Liga I, încheiat nedecis, scor 1-1. Petrolul s-a calificat în sferturile „Cupei României” după ce le-a eliminat pe Universitatea Craiova (scor 1-0) şi Rapid Bucureşti (scor 2-0), în vreme ce FC Vaslui le-a avut ca adversare, în primele două tururi ale competiţiei, pe Metalul Reşiţa (scor 1-0) şi FC Botoşani (scor 4-1).

fcpetrolul.ro