În următorii şapte ani, ţara noastră va avea la dispoziţie 397 milioane de euro pentru înfiinţarea fondurilor mutuale destinate gestionării eficiente a riscurilor din agricultură, cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile. „Aceşti bani, care urmează a fi alocaţi prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, vor merge către fermierii care au pierderi de venit din cauza riscurilor neacoperite de către societăţile de asigurări. Şi aici mă refer la secetă, grindină, diverse boli neprevăzute şi care nu intră în raza de despăgubire prin contractele societăţilor de asigurări”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Legea fondurilor mutuale ar putea fi aprobată de Parlament chiar până la sfârşitul acestei luni. Deocamdată, şi-au anunţat interesul pentru constituirea unui fond mutual două mari asociaţii ale fermierilor: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură (Pro Agra) şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.