Petrolul a încheiat nedecis partida disputată la Vaslui, 1-1, ratând încă o oportunitate de a ajunge la egalitate de puncte cu lidera la zi a Ligii I. Ambele reuşite ale întâlnirii au fost marcate în prima repriză, pentru gazde punctând Antal, iar pentru ploieşteni înscriind Dore, congolezul fiind acreditat drept autor al golului în raportul oficial de joc.
Petrolul a început timid confruntarea de la Vaslui, permiţându-le gazdelor să deţină iniţiativa şi să ameninţe poarta apărată de către Pecanha. Moldovenii au avut prima şansă în minutul 14, la „capul” lui Celeban, ce a trecut de puţin pe lângă poartă, pentru ca, la scurt timp, Madson (18) să expedieze un şut de la 18 metri, la câţiva centimetri alături de bară.
Vasluiul a reuşit, până la urmă, să deschidă scorul, atunci când Vivieros a centrat de pe dreapta, iar Antal (27) a expediat balonul, de la 13-14 metri, în colţul din stânga lui Pecanha, dar replica „galben-albaştrilor” a venit aproape instantaneu. Teixeira (31) a pătruns pe dreapta şi a şutat, mai întâi, în blocajul lui Cordoş, portughezul a revenit şi a trimis, apoi, la colţul lung, mingea întâlnind bara şi ricoşând în plasă, fiind atinsă şi de Dore în preajma liniei porţii.
„Lupii” au pus stăpânire pe joc după pauză, au avut mai mult posesia, dar n-au reuşit să găsească culoarele către poarta lui Cerniauskas. Intrat în locul lui Dore, accidentat, Abel Camara (69) a avut o ocazie bună, atunci când a primit o centrare de pe dreapta, dar a trimis pe lângă poartă, tot el punându-l la încercare pe Cerniauskas cu un şut la colţul lung, prins fără mari emoţii de către portarul gazdelor (71). Morar (82) a reluat imprecis de la 14 metri, iar gazdele au sperat la şutul lui Caue (89), ce a trecut mult pe lângă poartă.
Finalul n-a mai adus nimic nou, tabela de marcaj „îngheţând” la scorul consemnat încă din prima repriză. Petrolul acumulează, astfel, 27 de puncte, iar întreruperea campionatului găseşte formaţia ploieşteană pe locul trei în ierarhia primului eşalon.
FC Vaslui – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (1-1)
Marcatori: Antal (27)/Dore (31).
FC Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Prahic, Cordoş, Sălăgeanu – Viveiros (45+1 Pătulea), Caue, Madson, Sânmărtean (cpt) (75 Wilk) – Antal, Temwanjera. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
FC Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Geraldo (cpt), Guilherme – Romario, De Lucas – Priso (68 Benga), Boudjemaa, Teixeira (74 Morar) – Dore (57 Camara). Antrenor: Cosmin Contra.
Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – Florin Eduard Ungureanu (Bucureşti) şi Mircea Grigoriu (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Octavian Goga (Braşov, LPF) şi Laszlo Sajtos (Sibiu, FRF).
fcpetrolul.ro