Potrivit unei iniţiative demarate în 2010, Consiliul Local Câmpina a acordat şi anul acesta burse de performanţă primilor 30 de liceeni ai oraşului, pentru anul şcolar 2013 – 2014. Menţionăm că bursa de performanţă este cel mai important ajutor financiar, acordat de municipalitate elevilor, atât din punct de vedere al prestigiului conferit deţinătorului ei, cât şi ca valoare în bani: 200 lei/lună. Potrivit procedurii aprobate în urmă cu trei ani, elevii merituoşi au fost propuşi de conducerile liceelor câmpinene dintre cei care au înregistrat cele mai bune rezultate la învăţătură în anul şcolar precedent, mulţi dintre ei fiind olimpici (re)cunoscuţi, câştigători ai unor olimpiade naţionale şcolare, sau, cel puţin, ai unor locuri fruntaşe la aceste competiţii. Însă a existat şi o a doua selecţie, deoarece “candidaturile” au fost aprobate de o comisie specială de acordare a burselor de performanţă formată din patru consilieri municipali şi directorii liceelor. La ultima lor întâlnire, aleşii au aprobat, practic, lista cu beneficiarii burselor de performanţă, elevii respectivi fiind prezenţi în sala de şedinţă.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.