Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” se deschide oficial ,maine, la ora 17.30, la sediul teatrului ploieştean – organizator al manifestării, alături de Primăria Ploieşti şi de Asociaţia „Viitor Art”. La ora 18.00, are loc premiera oficială a spectacolului „Suflete moarte” în interpretarea actorilor ploieşteni – o dramatizare a lui Mihail Bulgakov, după romanul tulburător al lui Nikolai Gogol, care la vremea publicării lui -în 1842 – a stârnit multă vâlvă în societatea rusă. Regia spectacolului îi aparţine lui Alexandru Dabija. La eveniment au fost invitaţi criticul de teatru Cristina Modreanu, regizori, traducători, precum şi un reprezentant al Ministerului Culturii. De la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor este programat spectacolul “Platonov”, de A.P.Cehov, regia Alexandru Dabija (o producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu).

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.