Din această lună, Legea nr. 52/2011 care reglementează activitatea zilierilor a suferit unele modificări. Una dintre acestea se referă la faptul că pot angaja lucrători care prestează activitate cu ziua şi persoanele fizice autorizate sau întreprinderile familiale. De asemenea, o altă noutate constă în faptul că, de aici înainte şi minorii cu vârsta între 15-16 ani pot fi angajaţi ca zilieri, cu condiţia ca aceştia să aibă, în mod obligatoriu, acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Noile reglementări prevăd, de asemenea, şi posibilitatea zilierului de a încasa banii stabiliţi de comun acord cu beneficiarul lucrării fie ca până acum, adică zilnic, fie la sfârşitul întregii perioade de activitate. În acest din urmă caz, este însă necesar acordul scris al părţilor.
Reamintim că, la sfârşitul lunii septembrie 2013, în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova existau aproape 183.000 de persoane care au prestat diverse lucrări cu caracter sezonier, de la intrarea în vigoare a legii menţionate mai sus.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.