Şpaga la poliţist pentru ca acesta să acorde mai uşor un permis de conducere sau să nu îl ridice îi mai tentează, încă, pe unii dintre prahoveni.
În acest sens, dovadă stau cazurile de tentativă de mită instrumentate de către ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al acestui serviciu, în ziua de 18 octombrie 2013, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au prins în flagrant o femeie din Prahova, în timp ce oferea 150 euro unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricualare a Vehiculelor (SPCRPCÎV), pentru a “închide ochii” dacă aceasta nu ştie să conducă prea bine o maşină.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.